O idee inflorita in gluma la Drachones rally 2010 a prin contur in iarna asta si cu ajutorul unei sponsorizari iata, PLEC LA AFRICA mai nene!!!!
Din pacate, teoretic plec singur, costurile unei masini de asistenta ridicandu-se mult peste bugetul alocat .
Urmeaza sa ma intalnesc cu Radu (un tip misto pe care l-am cunoscut la Drachones) in Spania, sa imi arunc ruxacul, doua cauciucuri si ceva scule in masina lor de concurs si gata, la start domle.
Iata si traseul pe care se va merge in acest raliu:traseul raliului tuareg
Pe lista de start ma gasiti la nr 123 si mai multe informatii despre acest raliu se gasesc pe pagina oficiala : http://www.tuareg-rallye.com/
Povestea incepe simplu, in joaca mi se cere un proiect de sponosorizare dupa o discutie amicala cu Niki. 
Lucrurile evolueaza rapid, ma trezesc cu banii in cont si cu o luna si ceva sa imi pregatesc motoreta si sa ajung in Almeria/ Spania. Bugetul restrans nu permite o echipa de asistenta asa ca ramane sa ma intalnesc cu echipajul de auto Radu Ciortan/ Ana-Maria Pirvu in portul spaniol si sa plecam impreuna in acest raliu.
Ca in todeauna neprevazutul isi face aparitia si cu trei ore inainta de plecarea spre Arad descopar ca nu imi functioneaza bine carburatorul si trebuie schimbat… rezolv problema si pe la 12 plec de la garaj in marea aventura.
Dimineata in Arad bagam o ciorba sa ne trezim, ma intalnesc cu Vasi, prietenul care ma ajuta cu transportul pana in Almria si sunt gata de drum. Imi iau ramas bun de la Macacu care m-a adus cu pik-upul pana aici si ma imbarc in autocar dupa o scurta vizita pe la Vasi pe acasa.
Ajuns in Almeria astept cu nerabdare vreo, vreo trei zile, sa ma intalnesc cu Radu, care rezident in Anglia fiind va trebui sa traverseze toata Spania de la Santander la Almeria
Bineinteles ca nici drumul lor nu a fost fara peripetii, una din rotile masinii mergand infrnat.
In dimineata zilei de 27 martie ne-am intalnit in port intr-o mare parcare organizatorii stabilisera locul de intalnire.
Bucurie mare ce sa zic, ne-am pupat, ne-am inbratisat si hai la treaba ca avem de inpachetat:))
Cutiile astea rosii de la organizare sunt foarte incapatoare, 75% din bagaje au incaput intr-o singura cutie, GREA! Am mai luat inca una pentru haine si alte acarete de le-a pus Radu ca sa nu le care in masina.
Timpul trece repede si seara se asaza peste parcarea agitata, primul brifing e tinut din unul dintre camioanele de asistenta, este prezentata prima zi de raliu… io nu stiu cum sa ajung mai repede la barul feribotului sa ma apuc de niste beri, asa in stil traditional.
Radu ma tempereaza, stai mai ca avem cursa maine nu putem sa ne facem praf asa de la inceput… io nu si nu, hai frate nu mai bem si noi o berica, chiar ne bagam la somn???
Si ce mai somn, noroc ca am cinstit cateva beri inainte ca s-a balanganit barcutza de nu mai intelegeam nimic.
Stiti vorba aia: timpul trece barca merge…. uite asa dimineata ne trezeste un cinstit marinar bocanind in usa: gata bre ati ajuns la Nador!
ZIUA I NADOR-MISSOR
Pana ne trezim, pana ne invartim pana ne debarcam, unde-i benzinaria, militienii vorbesc franceza, da-i cu viza, ochiu critic…. ai pus apa in camelbag??? Pune repede, hai la benzinarie, vezi ca s-a dat startul…fugi repede sa iti iei time-card-ul … si startul unde e? pai s-a dat, poti pleca! Cum asa, pai uite asa.. ca oricum nu te intelegi cu nemtii, da-i la deal!!! SI TELEFONUL UNDE ESTE???? In cabina, pe feribot 
)) aia e , sa fie intr-un ceas cu cuc!
Asta e, nu e primul telefon pierdut, mai mult ca sigur nu e ultimimul…
Surprinzator, in toate intersectiile cate un militian ne inlezneste trecerea…. peisajul se schimba izbitor dupa cativa kilometri, orasele- statiune lasa loc unor catune saracacioase asezate dealungul soselei. Case din chirpici se asaza dezordonat in peisajul sterp, pietricele, pietre si pietroaie… ocazional cate un smoc de iarba asaltat de capre sau oi… ma intreb din ce traiesc oamenii acestor tinuturi, toate etaloanele mele despre subzistenta sunt date peste cap… nu vad de unde se poate obtine apa, unde te poti ascunde de arsita soarelui… nu inteleg nimic…roadbok-ul ne scoate de pe drumurile asfaltate si ajungem la CP 1 . Pune cricul, ia stampila, si da-i mai departe … orele trec, kilometri intra sub roti vaste intinderi de pietris lasa locul aglomerarilor de bolovani pentru a se rasfira iarasi in piste lungi de macadam.
Apar si primele “washout” formatiuni create de apa in urma ploilor, un fel de gropi adanci de vre-un metru jumate si late de doi trei… foarte periculoase din cauza vizibilitatii scazute.
Sectiunea de “enduro” a primei zile e o gluma usoara dar lipsa de antrenament isi spune cuvantul si trantesc trotineta pe o urcare mai mult decat usoara. Temperatura crescuta si viteza mica de inaintare ma duc cu gandul la radiatorul de ulei pe care ar fi trebuit sa il montez….
Se traverseaza rauri secate, drumuri de tara cu titulaturi de DN(se poarta si pe la noi, stati linistiti) si dupa 400 de km ajungem in orasul Misour.
Radu a pocnit un burduf de planetara, eu am de schimbat una alta… e prima seara agitata din raliu… si or sa mai vina si altele.
Ne apucam de treaba, ma togmesc cu receptionerul hotelului sa imi aduca un telefon ieftin, refuz ofertele tentante i-phone 4 la 200euro si iau un Nokia pasnic. “uite, are si lanterna” 
Da-mi un crichet cu 13, unde-i surubelnita, strage-mi si mie asta…. gata. Ora 11 noaptea, doar noi mai lucram in curtea scolii… si mane ne trezim cu toti odata…. desteptarea e la 6, Rdu zice ca e o surpriza, ca o sa imi placa….
ZIUA 2 MISSOR-MERZOUGA
Chemarea la rugaciune rasuna la orele 5 si nu vad undei surpriza, sun singurul care se ridica si se uita bulversat prin cort… consult orologiul noului telefon si decid sa mai dorm putin pana la 6…
Cand ma asezasem mai bine in culcus rasuna puternic in difuzoarele camionului de asistenta RAMSTEIN!!!! Si toata lumea sare in sus la semnal.
Hai cu echiparea, micul dejun pe fuga si hai la start frate ca e 7 deja si masinile pleaca primele…
Un camp imens de pietroaie cat pumnul se intinde pana spre muntii din zare dar aparentele insala. Rauri impresionante secate brazdeaza aceste campii in asa numitele qued-uri ce trebuiesc traversate sau urmate in amonte.
Navigatia devine dificila, multitudinea de piste ce se intersecteaza in aceasta intindere pune serioase probleme de orientare si combinarea roadbock-ului cu gps-ul devine esentiala
Pe a doua etapa de legatura soseaua traverseaza un canion impresionant, grandoarea peisajului ma impresioneaza profund, totul este foarte mare, foarte impunator. Acest “transfagarasan” Marocan serpuieste pe versantii impunatori si arizi in timp ce jos in vale, cateva sute bune de metri mai jos , oaze de palmieri si aglomerari de casute sunt asezate pe malurile raului ce a scluptat aceasta minunatie.
Ultimul CP inainte de finis il ai in jurul orei 16… mai sunt vreo 30km si primele dune isi fac aparitia spre final.
Pompa de ambreaj cedase din primii km si nu aveam de gand sa o repar pana la finalul etapei. Chiar inainte de dune gasesc un 690 oprit, lipsa de benzina era problema principala. Opresc sa il ajut pe crestin sa nu il las in mijlocul pustiei, ii dau din benzina ce imi ramasese si plecam impreuna spre finish….
Primul contact cu dunele e destul de epuizant desi in aparenta eram destul de odihnit. Cu 200 m inainte de finish reusesc sa afund motoreta si muncesc destul de tare ca sa o scot la liman… ar fi fost mult mai bine sa merg pe jos pana la finish si sa iau un timp mai bun.
“Oraselul” Merzouga e construit in intrgime din chirpici, impunatoarea poarta a desertului (un fel de arc de triumf) marcheaza intrarea in localitate. Berea rece cumparata de la hotel isi fece treaba minunat dupa o zi lunga si istovitoare . Apar si Radu cu Ana-Maria si ne cazam in corturile de tuaregi special amplasate langa hotel pentru a suplimenta locurile de cazare.
Ajunsi la “Tuareg Hotel”o cladire p+1, tot din chirpici, ma imprietenesc cu Hasan, un ber-ber de treaba ca m-a ajutat sa transport cutiile cu echipament de la camionul organizatorilor pana la cort.
Radu tot imi lauda hotelul, ca o fi, ca s-o imparti ca stai sa vezi… ce sa vad frate ca e tot din chirpici… asta pana am intrat in interior: piscina, bar, aer conditionat, internet fireles… pam pam, joac-o p-asta na!
Fara vorba multa si admirat de peisaj ne apucam de treaba la utilaje s uite asa iar ne prinde miezul noptii. Dar de data asta inainte de culcare ne permitem un dus revigorant.
DAY 3 MERZOUGA CIRCUIT
Prima zi in dune… entuziasmul a disparut rapid, in primele sute de metri de la start am pus-o pe o parte. Febra cursei imi intunecase judecata, nu vedeam decat urmatorul CP, si incercam sa depasesc cati mai multi concurenti… a tinut treaba cam 15 minute. Incepusem sa prind un pic spilul si sa nu ma mai lupt asa tare cu dunele. M-am luat dupa un alt concurent care mergea destul de ok si cu o viteza constanta… am inceput sa fur de la el tehnica mersului pe dune. Imi veneau in minte toate sfaturile primite de la prieteni acasa despre abordarea unui astfel de teren le regeseam in stilul de mers al celui din fata mea. Am stat eu ce am stat la cutie si m-am intaratat asa, simteam eu ca pot sa merg mai tare…zis si facut, l-am depasit pe respectivul si am inceput sa pun in practica ce invatasem. O vreme chiar mi-a iesit, dar dupa ce a trecut vremea aceea… am infipt motoreta intr-o duna de nu am inteles ce si cum s-a intamplat. M-am dat jos si m-am uitat la troaca… pftiuuu…. era infipta pana la aripa de fata. Profesoru’ ce sa faca, s-a oprit zece metri mai la dreapta, s-a uitat la mine , dupa care si-a vazut de drumul lui ca mai era cale lunga pana la finish.
Si io acuma ce fac… pai ce sa fac, tac si sap! Si uite asa cu manutele m-am apucat de treaba: eu trageam nisipul de langa motoreta, el se ducea in cizme si cel de deasupra venea in locul celui tras ca doar nu era prost sa stea la locul lui. Dupa vreo 5 minute de sapat vijelios imi scot casca ca nu se mai putea si ma intorc la munca campului….TACI SI SAPA CA AI FOST SMECHER, AI FOST TU MIEZU, ACUMA NA, SATURA-TE!
Cu chiu cu vai scot acaretu’ din nisip, imi trag sufletu si “pe cai” plec eu usurel imi aiu ceva viteza si cand incepusem sa ma racoresc un pic… fleosc, iara pana la gat in nisip…
Iar sapa, iara scoate casca, zi ceva si de Dumnezei si alte zeitati etc etc…
Dupa ce scot fieru la mal ma echipez, ma sui pe el si ma uit pe trip, dezamagire totala, eram rupt de oboseala, apa era pe terminate si tripul indica 2,5km adica pana la 220 cat avea proba mai aveam de impins ceva… cam trist, nu?
Si m-am apucat de impins. O vreme au mai fost dune, apoi drumuri depietris, apoi iar dune, iar pietris si uite asa a fost toata ziulica pana cand la un CP mi s-a spus ca am ratat limita de timp si ca sa fie treaba treaba mi-au zis si cu cat: 2 minute )))
Am facut haz de necaz cu doi englezi ce ratasera CP-ul la 1 minut si am luat-o spre casa pe GPS ocolind o duna imensa.
Ajuns la baza mai devreme m-am rasfatat cu un dus si mi-am reparat una alta pe la motoreta si hop poc iar s-a facut seara.
Prietenul “Heavy Duty” poposit si el in iescursie la marocani ne-a foast de mare ajutor atat mie cat si lui Radu pe care l-a ajutat cu repararea masinii. Ce sa-i faci nene, nasu e nas si in ziua de craciun… da si finu e fin. Mitrutz a fost numele ce l-a ales pentru Hasan si asa l-a strigat in cele doua zile cat am mai stat in Merzouga de a inebunit pe toata lumea ))
ZIUA 4 KING STAGE
Roadbokul incepea sugestiv:
When you come back from the desert you will be rich and poor. Rich in new experiences and por in firends who will understend you.
O lunga si impresionanta linie de start formata din cele aproape 200 de motociclete se desena pe platoul din fata dunelor. Pilotii asteptau in linie la vre-o 10-15m de motorete sa vada steagul rosu fluturand inceperea cuarsei. Fara prea multa vorbarie steagul cade si nebunia se dezlantuie. Zgomotul e asurzitor , praful se ridica formand o perdea groasa prin care abia vezi la cativa metri, nimeni nu ia mana din gaz, nimeni nu atinge franele e ca un drog… Reusesc sa ies din pluton spre dreapta, ma cocot pe o duna si analizez putin furnicarul.
E incredibil ce se intampla, toti serpuiesc pe dune spre primul CP. Imi aleg si eu trasa si incep distractia. Experienta zilei anterioare isi spune cuvantul in alegerea traseului, cu toate astea fac inca greseli de orientare in teren.
Dupa aproximativ 40 de minute ating CP1 si sunt deja extenuat, cu toate acestea continui cursa incercand sa imi impun un ritm constant si sa imi aleg singur trasele evitand urmele celor din fata.
Imi dau seama ca dunele mari te scot mai repede aproape de destinatie si te obosesc mai putin asa ca imi construiesc strategia pe acest criteriu si rezultatele se inbunatatesc simtitor.
Inchei primul tur in aproximativ 1 ora si sunt destul de bine in clasament dar fizic sunt epuizat. Florica ii povesta lui Radu seara ca eram mai mult mort decat viu, am vazut si eu apoi pozele. 
Decid sa iau o pauza lunga(45min) pentru a repara avariile aparute la motocileta, pierd ceva piese prin nisip… imi propusesem sa mai inchei un tur dar din pricina neparticiparii la sedinta tehnica imi calculez prost timpii limita si ratez un CO la doar cateva minute (trei) . sunt trimis acasa pe un drum lateral, fac haz de necaz si plec spre tabara intalnindu-ma pe drum cu amicii englezi din ziua precedenta si ei ratasera limita de timp la cateva minute… “wehn we se you we have to go homme ))))”
Aceasi seara minunata: schimb de ulei, filtre, curata una alta pune cheia pe ici pe colo…
ZIUA5 DESERT RACE
Acumulez experienta intru-un ritm foarte rapid si asta se reflecta in timpii din ce in ce mai scurti ce ii realizez pe turele de circut. Astfel ajung sa parcurg trei sferturi din ultima tura in 20 de minute dupa ce prima din cele patru ale zilei o incheiasem intr-o ora jumate…
Bineinteles ca tot in aceasta zi mi-am luat cea mai tare tavaleala din cursa. O cazatura de pe varful unei dune mici, la aterizare roata fata a lovit o “iarba camilei” si am zburat frumusel peste ghidoane de nici nu am atins turnul de navigatie. Toate astea dupa ce tocmai depasisem un concurent pe care il urmaream de cateva minute bune, deh asa e cand te crezi zmeu…
Finishul zilei se afla pe cea mai inalta duna din zona, fie ca termini in timp sau nu trebuie sa predai carnetul de cursa in varful dunei. Un impresionant concurs de hillclimb se desfasoara pe culoarul marcat cu banda de catre organizatori.
Dupa trei incercari ajung cam la 90% din lungimea urcarii si decid sa urc pe jos pana la finis pentru a proteja motorul ce mai avea de parcurs aproape 1000 de km din raliu. Ziua de cursa se termina destul de repede si in jurul pranzului ne adunam cu totii la hotel ferindu-ne de soarele arzator. E o pauza binevenita inainte de a aincepe lungul drum spre coasta de nord a Africii.
ZIUA 6 MERZOUGA-MISSOR
Astazi ne luam ramas bun de la nisipurile africane.
Revenim la formula de start 4 in linie. Cele doua CP-uri din dune se parcurg rapid si usor usor fast-track-urile inlocuiesc trasele sinuoase dintre dune.
Din pacate accidentarile apar si in aceasta zi chiar din primii km. Unul din pilotii din varful clasamentului este pacalit de o iluzie optica si nu vede varful unei dune plonjand in golul din spatele acesteia. In urma cazaturii este fortat sa abandoneze si cu greu este scos din desert. Vitezele cresc, probele speciale pun la incercare navigatia prin canioane si ravene inguste.
Celebrul boiller pass este cuprins in una din etapele de legatura. O sectiune care aduce mai mult a hard enduro pune in dificultate pilotii ce au mai putina experienta in acest domeniu. Reusesc sa traversez treptele de stanca destul de repede fiind nevoit sa descalec o singura data pentru a evita o cazatura ce imi putea avaria instrumentele de navigatie.
Peisajele superbe se scurg sub rotile motoretei si orasul Missor apare in zare, seara se lasa peste tabara agitata. Reusesc sa repar sistemul de franare spate de la care pierdusem pintenul ce actioneaza pompa de frana. Micile probleme cu GPS-ul ma tot chinuie si nu reusesc sa adaptez un incarcator de masina pentru a alimentare. Maine e ultima zi in Africa… ma descurc eu cumva…
ZIUA 7 MISSOR-NADOR
Ultima zi de raliu in Africa, clasamentul e cam batut in cuie, multe nu se mai pot schimba asa ca decid sa fortez pe ultima speciala ca sa vad cam la ce nivel sunt… optin un surprinzator loc 13…e bine, e foarte bine… daca as fi mers asa tot raliul…
Qued-urile si canioanele se succed fiind legate de fast track-uri ce se termina adeseori foarte brusc, wash-out-urile sunt tot mai dese si viteza scade simtitor din aceasta pecina. Pe la jumatatea zilei traversam un canion adanc lung de 11 km in a carui albie curge un raulet timid.
Terenul se modifica rapid pe masura ce ne apropiem de coasta, pasuni pline de iarba ingreuneaza navigatia reperele schimbandu-se total fata de cele cu care ma obisnuisem. Traversam o cale ferata si iesim la cp, gata, s-a terminat, mai avem doar cativa km de asfalt pana in port.
Un vant lateral foarte puternic ne misca de pe o banda pe alta fara a putea sa facem mare lucru… ajungem cu bine in port unde trebuiesc facute formalitatile pentru imbarcare.
Incarcam motoretele in camioane, ne imbarcam si gata, hai la bar sa discutam la o bere in drum spre Spania.
O noapte lunga pe vapor si zorii ne prind in Spania!
ZIUA 8 SPANIA
Almeria , locul in care cu o saptamana in urma ma pregateam pentru marea aventura parea acum “acasa” . Scoate din cuti, pune in cuti, cheama-l pe Nicu sa le ia…n-am benzina, nu mi-am facut roadbok-ul… Amicul Ientz cu care cinstisem o bere pe barcuta si povestisem una alta imi propune sa mergem impreuna pe proba de navigatie pana la proba speciala. Un drum superb dealungul coastei Spaniei ne urca pana la aproape 1500m alt unde se afla un ct secret.
Dupa validarea time cardului incepe o lunga coborare spre ultima proba speciala ce avea sa ne scoata pe malul marii. Un canion impresionant pe a carui albie se gaseste un pietris fin este ultimul teren de joaca al acestui raliu. Cei 2 km de proba speciala sunt un fel de epilog pentru cei 2500de km parcursi. Bineinteles ca vorba batraneasca “cursa se termina la linia de finish” atarna greu pentru unul din echipajele de la auto care intr-un exces de zel reusesc sa rastoarne masina in ultimul viraj inainte de finish pierzand astfel cateva minute bune.
Dupa ce ajung toti concurentii la finish ne deplasam intr-o impresionanta coloana spre hotelul din Mojacar unde petrecerea de final se dezlantuie!
EPILOG
E greu de spus in cuvinte ce a insemnat aceasta participare la Tuareg Rally pentru mine.
Sper sa pot repeta aceasta minunate experienta cat de curand si sper ca v-am putut transmite o parte din emotiile acestei aventuri in randurile de mai sus. Vreau sa multumesc tuuror celor care m-au sprijinit pentru a duce la bun sfarsit acest raliu.
Nenea Jumba, ne-ai uimit cu participarea si incantat cu povestirea acestui raliu.
Iti doresc din toata inima la mai multe si mai bune iar daca daca voi putea, personal sau prin Endurostore sa te ajut, o voi face cu mare placere !
Bravo Jumbale si felicitari !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
bravo jumba,tare mi-au placut comentariile,iar experienta cred ca a fost pe masura.
Extraordinar mann…absolut extraordinar.
Sper ca intr-o zi sa pot face si eu treaba asta …
Pana atunci mult succes pentru tine !!!!
Salutare junba si felicitari man! Superba si curajoasa experienta!
Extraordinar !
Sînt invidios
Sincere felicitări pentru reuşită !